ro
Vasile Ernu

Bandiții. Mică trilogie a marginalilor

Obavijesti me kada knjiga bude uvrštena
Da biste čitali ovu knjigu u Bookmate učitajte datoteku EPUB ili FB2. Kako mogu učitati knjigu?
Un băiat din Bugeac, crescut și educat de o familie exemplară de sectanți, descoperă o lume cu totul diferită de orice văzuse până atunci: altă etică, alte valori și alte reguli. Iar oamenii ei arată, se îmbracă, vorbesc, gândesc, acționează și cântă altfel. Aceasta e „împărăția hoților“ – oameni tatuați straniu, care au ales să-și construiască o societate proprie, nesupusă instituțiilor oficiale, și pentru care normalitatea e strict interzisă. Chiar și sectanții îi consideră „îngeri căzuți“. Iar dacă nu pot fi salvați, sunt aruncați în pușcării, unde ar trebui să fie reeducați. Însă pentru ei închisoarea înseamnă „acasă“, ba chiar este necesară dacă vrei să devii bandit. Tânărul din Bugeac e atras de acești marginali după ce, întâmplător, se împrietenește cu un hoț faimos, cu rang înalt, din Odessa, iar acesta devine un adevărat maestru pentru el. Astfel pătrunde într-o lume necunoscută și inaccesibilă și descoperă tainele unei comunități pline de contrabandiști și tâlhari, hoți de buzunare și prostituate, asasini și cerșetori, ce își pun totuși gaj viața pentru respectarea unui cod al onoarei. Bandiții dezvăluie „în negativ“ fața ascunsă, fascinantă a proscrișilor și felul în care e văzut raiul de către cei ce trăiesc în infern.
Ova knjiga je trenutno nedostupna
355 tiskanih stranica
Objavljeno prvi puta
1900
Godina izdanja
1900
Jeste li već pročitali? Kakvo je vaše mišljenje?
👍👎
fb2epub
Povucite i ispustite datoteke (ne više od 5 odjednom)