Bound by Duty

femeie, chiar dacă ar putea să-mi spună ceva despre preferințele lui Dante. Ezitant, m-am apropiat de al doilea sifonier. Am deschis sertarul de sus. Era gol, cu excepția a două albume foto. Am avut un sentiment sertar a aparținut o dată la Dante, stivuite cu șosete și slip lui cu mult timp în urmă. Când și-a schimbat dormitorul, a lăsat totul în urmă, chiar și propriul dulap.
Ignorându-mi mustrările, am luat cele două albume și le-am dus în pat. Peste ea era întinsă o plapumă Roșu închis, care era acoperită și cu un strat subțire de praf. După o privire inutilă în căutarea unei alte opțiuni, m-am așezat pe marginea ei cu albumele din laboratorul meu. Primul album a fost alb, cu excepția imaginii a două inele de aur împletite. Cu frică, am deschis albumul.
Un Dante mult mai tânăr și o femeie tânără, mică, într-o rochie de mireasă, erau în prima fotografie. Dante nu se uita în cameră. Singura lui atenție îi aparținea miresei sale, iar adorația clar vizibilă în ochii lui mi-a făcut un nod să se ridice în gât. Calculul rece și sofisticarea fără emoții îi lipseau în față. Poate pentru că era încă tânăr, dar am avut sentimentul că are la fel de mult de-a face cu femeia de lângă el.
A fost o imagine simplă și totuși a transmis tot ce ar trebui să însemne o nuntă: dragoste, devotament, fericire.
Nu văzusem încă fotografiile nunții noastre, dar știam ce nu voi găsi în ele. Am înghițit emoția în creștere. Am răsfoit celelalte fotografii, sperând copilăresc să-l găsesc pe Dante cu o privire de aceeași indiferență pe care mi-a arătat-o întotdeauna. Dar, chiar dacă expresia lui a devenit mai păzită și controlată în fotografiile ulterioare, sentimentele sale pentru soția sa au fost greu de ratat. Erau căsătoriți de aproape doisprezece ani, dar nu avuseseră niciodată copii. Știam că soția lui Carla a luptat împotriva cancerului în ultimii trei ani din viața ei, dar m-am întrebat de ce nu a funcționat până atunci. N-am mai văzut-o cu un cucui copil, sau auzit zvonuri de un avort spontan. Nu că ar fi treaba mea.
Poate ar trebui să mă consider norocos că Dante nu a avut copii cu Carla sau I-aș avea aici să mă disprețuiască și pe mine. Am urât amărăciunea acelui gând și l-am abandonat repede. Nu am vrut să devin meschin, sau să fiu gelos pe o femeie moartă. Nu-mi făcuse niciodată nimic și era oribil că murise atât de curând.
Am luat al doilea album. La final, au fost câteva fotografii care o arătau pe Carla cu perucă și fără sprâncene. Brațul lui Dante era înfășurat protector în jurul soției sale subțiri și palide. Tristețea m-a copleșit. Cum a fost să pierzi pe cineva pe care l-ai iubit atât de mult?
Îl iubisem pe Antonio ca prieten, dar nici măcar nu se apropia de ceea ce trebuie să fi avut Dante și Carla și, dacă eram sincer, mă supărasem adesea pe Antonio în cele din urmă pentru că mă ținea într-o cușcă de aur fără dragoste, astfel încât să poată ascunde că era gay.
Ușa s-a deschis, făcându-mă să sar, iar Dante a intrat, expresia lui tunătoare. Înainte să mă pot mișca, el era în fața mea și mi-a smuls albumul foto din mână. L-a aruncat pe pat, cu ochii furioși arzând în mine.

He loves her!!